luni, 6 mai 2013


Pământul s-a cutremurat la Nehoiu

Marti, 2 aprilie,  a fost o zi foarte frumoasă, deoarece şcoala noastră a avut nişte oaspeţi importanţi. Era vorba despre trei angajaţi de  la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzau. Domnul locotenent a fost foarte amabil si a prezentat pe intelesul elevilor  care sunt pericolele naturale la care suntem expuşi si ce trebuie să facem în acele situaţii.
In cazul şcolii noastre, pericolele ce pot apărea sunt incendiile si cutremurele. Am aflat că în timpul unui incendiu, orice persoană aflată in cladirea în care a izbucnit focul trebuie să o parăsească in cel mai scurt timp, evitînd prin orice mijloc inhalarea fumului. Evacuarea persoanelor trebuie sa fie bine organizată, în cel mai scurt timp şi în conditţi de deplină siguranţă.   
Atât în cazul producerii unui cutremur, cât şi la declanşarea unui incendiu, persoanele au tendinţa de a se panica. Totuşi, şi aceste reacţii pot fi controlate. În caz de cutremur, trebuie să ne adăpostim departe de ferestre, deoarece se pot sparge si ne putem accidenta. Cel mai bine ne putem proteja sub o grindă, un toc de uşă solid, sub o bancă destul de rezistentă, pentru a ne feri de obiectele din jurul nostru.
 După ce invitaţii  au discutat cu elevii, am facut împreună o simulare în caz de cutremur. La auzul specific al clopoţelului, toti s-au adapostit sub bănci, apoi, după ce ne-am organizat, am ieşit pe terenul de sport al şcolii, cât mai departe de clădire. Nu in ultimul rând, am fost avertizaţi că ţiglele de pe acoperişurile blocurilor sunt instabile şi pot cădea în orice moment, aşa că trebuie să fim foarte atenţi.
Aceasta a fost una dintre cele mai plăcute activităţi din săptămâna Să ştii mai multe, să fii mai bun, deoarece am învatat câteva lucruri esenţiale pentru a ne apăra viaţa în cazul apariţiei unor situaţii de urgenţă.
                                                                                 
     Agapie Denisa – Elena, clasa a VII-a

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Spune-ti parerea despre acest articol!