marți, 8 octombrie 2013


Prima ninsoare din octombrie

Pe 1 octombrie a inceput prima data in acesta toamna sa ninga.
Vremea se raceste, iar iarna vine inainte de vreme.
În Brașov deja copiii construiesc oameni de zapada.
Lunile de iarnă ce urmează, respectiv decembrie 2013, ianuarie 2014 şi februarie 2014, ar putea fi extrem de friguroase, conform Agerpres, care citează publicaţia „Novâie Izvestia”. Mai mult, iarna care vine ar putea fi cea mai rece din ultimii 100 de ani, avertizează meteorologii, care susţin că anotimpul rece va aduce temperaturi anormal de scăzute în Europa.
Potrivit prognozelor mai multor servicii meteorologice ruse, bazate pe calculul indicilor climatici, va exista un proces de transfer al maselor de aer arctic în Europa, rezultând geruri anormale. Un alt semn care arată că va fi o iarnă rece este aşa-numita oscilaţie nord-atlantică, adică variabilitatea climei în Atlanticul de Nord, care se manifestă prin schimbarea temperaturii de la suprafaţa mării. În plus, în timpul acestei perioade se va produce o scădere a activităţii solare. Din prognozele meteo rezultă că ţările europene vor fi cele mai afectate, la fel ca şi anul trecut.

                                                                                                          Lavinia Despescu, cls. a VII-a

Ziua Mondiala a Educatiei

Pe data de 5 Octombrie sunt sarbatorite cadrele didactice, dar si Educaţia. 
Educaţia stă, indiscutabil, la baza evoluţiei pozitive a unui stat. Ziua Mondială a Educaţiei a fost sărbătorită pentru prima dată de UNESCO în 1994. La 5 octombrie 1966 a fost semnat actul privind condiţiile de muncă, dar şi statutul de cadru didactic, în baza recomandărilor făcute de UNESCO şi Organizaţia Internaţională a Muncii.
In acesta zi minuntata trebuie sa le urati tuturor educatorilor, invatatorilor si profesorilor un frumos "La multi ani" si sa le multumiti din suflet pentru tot. Acestora le este foarte greu sa invete atat de multi prescolari si scolari...si au nevoie de foarte multa rabdare, blandete, intelepciune si bunatate ca sa duca la sfarsit "Misiunea Educatiei".De obicei in aceasta perioada se organizeaza in toate scolile din Romania festivitati si activitati pentru aceasta sarbatoare.
Elevii clasei a VII-a de la scoala noastra si-au imaginat cum arata profesorul ideal...
Pentru noi, profesorul ideal trebuie:
-Sa fie intelegator
-Sa fie intelept
-Sa fie rabdator
-Sa nu fie nici prea bun, nici prea exigent
-Sa ne invete tot ce este important
-Sa vina la timp la ore
-Sa ne predea incet si pe intelesul nostru
-Sa ne acorde a doua sansa cand gresim
-Sa ne acorde notele dupa meritele noastre
-Sa ne respecte pentru ca si noi il respectam la randul nostru
-Sa ne fie alaturi la bine si la greu.
                                                                                                Andreea Leulet, clasa a VII-a
                                                                                                Lavinia Despescu, clasa a VII-a