luni, 6 mai 2013


Graţie, frumuseţe şi talent

Graţie, frumuseţe şi talent. Nu este vorba despre o casă de modelling, ci despre elevii de la Şcoala Gimnazială Nehoiu, care, 
au participat la un concurs de karaoke, miss şi mister.
            Participanţii au început să se pregătească cu câteva săptamâni mai devreme. Fetele au ţinut cură de slabire, şi-au cumpărat rochii care mai de care mai frumoase, mai scumpe, mai elegante. Încălţămintea  a variat, de la sandale, pantofi, la  botine şi opincuţe. Participantele au trecut mai întâi pe la coafor, iar rezultatul a fost unul fantastic. Nici băieţii nu au fost mai prejos. Aceştia au purtat costume elegante, iar frizurile au fost extravagante.
            La concurs nu s-au înscris foarte mulţi concurenţi, mai ales la băieţi. Ei au fost supuşi unor probe de cultură generală şi de îndemânare, pentru ca juriul să poată alege mai uşor.  Sarcinile au fost haioase,  concurenţii fiind nevoiţi să cureţe un măr sau un cartof fără să rupă coaja, să transporte o carte pe cap, să scrie o propoziţie cu mâna stângă, fetele au sărit coarda pe tocuri şi au fugit cu un pahar de apă fără să verse vreun strop.
Toţi elevii au cântat diferite melodii la concursul de karaoke. Au dansat apoi pe mai multe genuri de muzică, cum ar fi sârbă, horă, vals, dansul pinguinului, meneaito, macarena, gangnam style şi harlem shake, pentru ca emoţiile să mai scadă.
            După concursul de karaoke, la care doritorii şi-au ales piesele,  elevii au trebuit să voteze cei mai buni concurenţi, iar misiunea nu a fost deloc uşoară. Strădania tuturor a fost răsplătită cu diplome. La sfârşit toată lumea prezentă s-a bucurat, savurând torturile preparate mai devreme, la activitatea Micii bucătari.
              
                                                                 Hanganu Georgiana si Dumitru Bianca, clasa a VII-a

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Spune-ti parerea despre acest articol!